SERV, -Ă, servi, -e, s. m. și f. 1. (În evul mediu) Țăran dependent de stăpânul de pământ; iobag, șerb. ♦ (Latinism înv.) Sclav, rob. 2. (Livr. înv.) Servitor, slujitor. – Din lat. servus. Vezi definitia »

stîrv (-vuri), s. n. – Cadavru. Sl. strŭvo (Cihac, II, 363; Conev 88). Vezi definitia »

perv (-vă), adj. – (Mold.) De primă calitate, fin. Rus. pervyj (Tiktin). Se spune numai despre făina albă. E dubletul lui pîrv, adj. (se spune despre oile cu lînă scurtă), din sl. prŭvŭ „primul”. – Der. pîrvac, s. n. (stup nou), în Olt., din bg. părvac (Conev 74), slov. prvec (Tiktin). Vezi definitia »

NERV s.m. 1. Prelungire a celulelor nervoase în formă de fascicule de fibre, care conduc excitațiile senzitive de la organele periferice ale corpului către centrul celular și excitațiile motorii de la centrul celular către organele periferice. 2. (La pl.) Stare de încordare, de surescitare, de nervozitate. 3. (Fig.) Putere, forță, vigoare. [< lat. nervus, cf. fr. nerf, germ. Nerv]. Vezi definitia »

nerv (nérvi), s. m. – Organc anatomic de transmitere a impulsurilor. Lat. nervus (sec. XIX). – Der. nervos, adj. (excitat), din fr. nerveux; nervozitate, s. f., din fr. nervosité; nervură, s. f., din fr. nervure; enerva, vb., din fr. énerver; nevricale, s. f. pl. (criză de nervi, atac), din ngr. νευριϰά, cf. Gáldi 231; nevricos, adj. (nervos), din ngr. νευριϰος. Vezi definitia »