Definita cuvantului strigă
strígă (-gi), s. f. – 1. Cucuvea (Stris flamnea). – 2. Fluture (Acherontia atropos). – 3. Vrăjitoare, duh rău. – Mr. strigă. Lat. strῑga (Diez, Gramm., I, 21; Cihac, I, 266; Tiktin; REW 8308; cf. Cihac, II, 705; Pascu, I, 161; Philippide, II, 655), cf. alb. štrigë „vrăjitoare”; it. strega. – Der. strigoi, s. m. (apariție fantomatică); strigoaică (var. strigoaie), s. f. (sufletul unei femei moarte care se transformă în fantomă); strigoaie (var. stirigoaie, știrigoaie, steregoaie), s. f. (plantă, Veratrum album); strigoiaș, s. m. (fluture mic, Botys margaritalis). Din rom. trebuie să provină slov. štriga, štrigno, pol. strzyga, strzygonia (Candrea, Elemente, 409).
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu strigă
ȘÚNCĂ, șunci, s. f. Pulpă de porc preparată special (la sare și la fum) pentru a se putea conserva multă vreme; jambon. – Din magh. sonka, germ. dial. Schunke. Vezi definitia »
mânúnă, mânúni, s.f. (reg.) 1. clanța ușii. 2. mănunchi. 3. grup de fire la depănat pe un ghem. Vezi definitia »
CÁPSĂ s.f. 1. Dispozitiv de închidere făcut din piese care se îmbucă una în alta și care servește la încheierea unor obiecte de îmbrăcăminte. 2. Inel metalic cu care se întăresc marginile unei butoniere, ale unei găuri pentru șireturi etc. 3. Piesă (de sârmă) cu care se prind mai multe hârtii, foile unei cărți etc. 4. Mic tub de metal umplut cu o materie fulminantă, care se folosește la armele de foc, la mine etc. pentru a face să explodeze încărcătura. 5. Capsulă (4). [< lat. capsa, cf. germ. Kapsel]. Vezi definitia »
CUTÍCULĂ s.f. Strat subțire și rezistent care învelește și protejează smalțul dinților, corpul sau foile plantelor. [< fr. cuticule, cf. lat. cuticula – pieliță]. Vezi definitia »
fótă (fóte), s. f. – 1. (Înv.) Șorț. – 2. Fustă. – 3. Prosop. – Mr. fotă. Tc. fota „prosop de baie care se încinge la brîu” (definit astfel de Diego Galán, Viajes, p. 110; Șeineanu, II, 174; Meyer 111; Lokotsch 622), cf. ngr. φουτᾶς, alb. futë, bg., sb. futa, port. fota (Eguilaz 400), it. futa (Battisti, III, 1741). Este fusta tipică portului țărănesc, formată dintr-un dreptunghi de stofă cu care se înconjoară trupul. Este dublet al lui fotaz, s. n. (înv., valtrap), din ngr. (după Bogrea, Dacor., III, 730, din tc. cotaz „podoabă”). Din rom. provine rut. fota, fotka (Mikoosich, Wander., 10; Candrea, Elemente, 402; Berneker 287). Vezi definitia »