Definita cuvantului striga
strigá (-g, -at), vb. – 1. A țipa, a răcni. – 2. A chema. – 3. A recita strigături. – Megl. strig(are). Probabil der. lat. *strigāre „a țipa ca o cucuvea”, de la strix, cf. numele său fr. chat-huant, din huer „a striga” (Meyer, IF, VI, 120; Densusianu, Rom., XXXIII, 286; Meyer., Alb. St., IV, 73; Tiktin; Pușcariu 1657; REW 8319; cf. Graur, Rom., LIV, 507). – Der. din lat. *stridŭlāre (Pascu, I, 161; Pascu, Arch. Rom., VI, 265) este mai îndoielnică; și din cea lat. *exquiritāre (Cihac, I, 266; Koerting 3478) nu pare posibilă. Der. strigăt, s. n. (țipăt; chemare; sunete emise de animale); strigător, adj. (care strigă; care se remarcă; crainic, vestitor); strigătură, s. f. (strofă satirică care se strigă în timpul jocurilor populare); trigare, s. f. (înv., vînzare prin licitație).
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu striga
părăúga s.f. art. (reg.; în loc. adv.) de-a părăuga = (fiind) ținut de cap și de picioare. Vezi definitia »
deslegá (-g, -at), vb. – A desface nodul. – Mr. dizlegu, megl. disleg, istr. dezlegu. Lat. dĭslĭgāre (Pușcariu 521; Candrea-Dens., 972; REW 2672; Candrea); cf. it. dislegare, prov. desliar, fr. délier, cat. deslligar, sp., port. desligar. Ar putea fi o formație internă, pornindu-se de la lega. – Der. deslegare, s. f. (acțiunea de a dezlega; absolvire); deslegător, adj. (care dezleagă); deslegătură, s. f. (acțiunea de a dezlega). Vezi definitia »
MONOLOGÁ, monologhez, vb. I. Intranz. A vorbi singur, a vorbi cu sine însuși. – Din fr. monologuer. Vezi definitia »
ASHIKAGA [așicága], a doua dinastie de shoguni a Japoniei (1338-1573), întemeiată de Takauji (1305-1358). Apogeul puterii sale a fost atins în timpul celui de-al treilea shogun, Yoshimitsu (1367-1395). Vezi definitia »
ÎNSPUMEGÁ, înspúmeg, vb. I. Tranz. și refl. A i se) înspuma. – În + spumega. Vezi definitia »