Definita cuvantului sulă
súlă (-le), s. f. – 1. Dorn, priboi. – 2. (Înv.) Lance. – 3. Organ genital masculin. – Mr., megl. sulă, istr. sule. Lat. sūbŭla (Cipariu, Gram., 95; Cihac, I, 265; Pușcariu 1689; REW 8403), cf. logud. sula, it. suggia, friul. suble, gal. solla, ngr. σοῦβλα „vătrai”; în celelalte cazuri ar urma să ne referim la lat. subella (REW 8356). Sensul 3 este un eufemism, în loc de pulă. Der. sulac, s. n. (Arg., penis; organ genital al calului); sulhac (var. suhac, suvac), s. m. (dorn; vargă), în Trans. și Mold., contaminat cu rut. suvac „par” (Candrea; după Philippide, Principii, 149, suvac ar fi ngr. σουβλάϰι „vătrai”); sulac (var. sulă, suloi, sulinar), s. m. (varietate de crap, Cyprinus carpio hungaricus), probabil datorită formei sale lunguiețe (după Candrea în legătură cu rut. sulá „șalău”, sb. sulac „grindel”); sular, s. m. (pește, Aspro streber), cf. celălalt nume al său fusar; sulhar (var. sulhariu), s. m. (Trans., Mold., băț, buștean); sulastru, s. m. (grindel, Lota vulgaris); sulatic (var. suletic), adj. (subțire, lunguieț); sulea, s. m. (nimeni); sulednic, adj. (ascuțit, se zice despre o varietate de crap); suleget (var. suleged, suleagăn), adj. (înv., zvelt, delicat), a cărui der. este puțin clară (der. din lat. *sublicĭdus, de la sublicĭus „de băț” propus de Pușcariu, ZRPh., XXVIII, 618, Pușcariu 1690, Tiktin este improbabilă, cf. REW 8376), probabil de la suletic, sulednic, prin intermediul unei forme *sulejnic și prin asociație cu deget; suli, vb. (a coase prost, a însăila).
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu sulă
palațándră, palațándre, s.f. (înv. și reg.) prostituată. Vezi definitia »
caniótă (canióte), s. f. – Sumă strînsă la jocul de cărți. Fr. cagnotte. Vezi definitia »
ÓFTIGĂ s. f. v. oftică. Vezi definitia »
BOÁITĂ, boaite, s. f. (Pop.) Vită (slabă). ♦ Termen de batjocură pentru oameni. – Cf. magh. bojti „vite cornute”. Vezi definitia »
FORMÚLĂ, formule, s. f. 1. Enunț precis al regulii de urmat pentru efectuarea unei anumite operații; expresie precisă, generală și invariabilă a unei idei, a unei relații, a unei legi etc. (care se poate aplica mai multor cazuri particulare). ◊ Formulă de politețe = formă convențională de exprimare, consacrată prin uz, cu care te adresezi unei autorități sau unei persoane. ♦ Frază-tip folosită oral în anumite ocazii sau care, scrisă, cuprinde termenii expreși în care trebuie redactat un act, o sentință etc. 2. Relație alcătuită din litere, cifre și semne matematice, constituind o identitate în care unul dintre membri este considerat ca expresie a celuilalt sau ca regulă de urmat pentru a calcula valoarea celuilalt. 3. Expresie în simboluri chimice care reprezintă compoziția calitativă și cantitativă a moleculei unei substanțe. 4. Parolă. 5. Mijloc, soluție. – Din fr. formule, lat. formula. Vezi definitia »