Definita cuvantului tătar
tătár (-ri), s. m. – 1. Persoană care făcea parte din triburile mongole; tatarin. – 2. Mătură (Sorghum vulgare). – 3. Cocoș-de-munte (Tetrao urogallus). – Megl. tătar. Tc. tăt. tatar (Șeineanu, II, 351; Lokotsch 2045), cf. sl. tatarinŭ, mag. tatar. Ultimul sens (Candrea) pare a fi o interpretare artificială a numelui științific Tetrao. – Der. tătarcă, s. f. (tătăroaică: mătură; hrișcă, Polygonum fagopyrum; tichie turcească; varietate de tigvă, Coccinia indica), din sl. tatarka, cf. mag. tatarka (Gáldi, Dict., 162); tătărcuță (var. tărtăcuță), s. f. (tichie turcească, tigvă); tătăroaică, s. f. (femeie tătară); tătăresc, adj. (de tătari); tătărește, adv. (în limba tătară; ca tătarii); tătărie, s. f. (desime, asprime); tătărime, s. f. (mulțime de tătari); tătarnică, s. f. (varietate de spin, Echinops).
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu tătar
BARBÁR, -Ă, barbari, -e, s. m. și f. 1. Nume dat în antichitate de greci și de romani oricărei persoane care făcea parte dintr-o populație străină și pe care ei o considerau pe o treaptă de cultură inferioară. 2. (La m. pl.) Nume dat în trecut popoarelor migratoare care s-au așezat, la începutul evului mediu, în Europa; (la sg.) persoană făcând parte dintr-un asemenea popor. 3. Fig. (Adesea adjectival) Persoană care se comportă în mod necivilizat, care are o purtare grosolană, sălbatică. – Fr. barbare (lat. lit. barbarus). Vezi definitia »
COLINIÁR, -Ă adj. (despre puncte) situat pe aceeași dreaptă. (< fr. collinéaire) Vezi definitia »
AUTOCÁR s.n. Autobuz folosit mai ales pentru excursii. [< fr. autocar]. Vezi definitia »
SEMICIRCULÁR, -Ă adj. În formă de semicerc; semiciclic. ◊ Canale semicirculare = cele trei canale care alcătuiesc partea superioară a urechii interne. [Cf. fr. semi-circulaire]. Vezi definitia »
BĂJENÁR, băjenari, s. m. (Înv. și arh.) Fugar care își părăsea, vremelnic, casa, provincia sau patria din pricina invaziilor dușmane, a persecuțiilor politice sau a exploatării boierești; pribeag, refugiat. [Var.: bejănár, bejenár s. m.] – Din băjeni + suf. -ar. Vezi definitia »