coinác (-ce), s. n. – 1. Articulație în general. – 2. Gleznă. – 3. Zar. – 4. Sfoară de care se leagă o greutate sau o piatră, și care se folosește la pescuit sau pentru a coborî zmeul. – 5. Contragreutate. – 6. Membru viril. – 7. Flăcău, june. Tc. kainak „articulație” (Șeineanu, II, 141), cf. bg. kojnak și coi. Vezi definitia »

OTÁC, otace, s. n. (Reg.) 1. Colibă care servește ca adăpost provizoriu pescarilor, ciobanilor sau muncitorilor agricoli în timpul lucrului; odaie. 2. Loc împrejmuit, pe câmp sau la munte, unde stau (noaptea) oile sau vitele. [Pl. și: otacuri] – Din tc. otak „cort mare”. Vezi definitia »

BRAC s.m. Câine de vânătoare cu părul scurt și cu urechile mari și blegi; prepelicar. [< fr. braque, cf. germ. Bracke]. Vezi definitia »

șfoinác, șfoináci, s.m. (reg.; deprec.) om scund. Vezi definitia »

IAC s.m. Mamifer rumegător din Tibet mai mic decât bivolul, cu corpul acoperit de păr lung, domesticit și folosit ca animal de povară. [Scris și yak. / < fr. yack < cuv. tibetan]. Vezi definitia »