Definita cuvantului titlu
títlu (-uri), s. n. – Nume, rang; drept; cuvînt sau text din fruntea unei lucrări. – Var. înv. titol, titulă, tituluș. Mr. titlu. Mgr. τίτλος (Murnu 57), cf. sl. titlŭ (Cihac, II, 413). Sec. XVII. Tituluș, prin pronunție mag. din lat. titulus (Gáldi, Dict., 163). – Der. titula, vb. (înv., a intitula); titrat, adj., din fr. titré; titular, adj., din fr. titulaire; titulatură, s. f., din germ. Titulatur; întitula, vb. (a numi).
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu titlu
ȘMUȚTÍTLU s.n. (Poligr.; rar) Copertă falsă, interioară; pagină de gardă. [< germ. Schmutztitel]. Vezi definitia »
a zbârli sparanghelu’ / toroipanul expr. (pop.) a avea o erecție. Vezi definitia »
ANSÁMBLU s.n. 1. Unitate alcătuită din mai multe elemente izolate care aparțin aceluiași domeniu; totalitate. ◊ De ansamblu = general, unitar; în ansamblu = în general, în linii mari. 2. Colectiv, trupă de artiști. ♦ Formație muzicală compusă dintr-o orchestră cu un număr variabil de membri și soliști sau cor. [Pl. -uri, -le. / < fr. ensemble]. Vezi definitia »
FLU adj. invar., s. n. 1. Adj. invar. (Despre îmbrăcăminte) Vaporos. 2. Adj. invar. (Despre imagini) Cu contururi imprecise, estompate. 3. S. n. Efect fotografic care dă evanescență contururilor. [Scris și: flou] – Din fr. flou. Vezi definitia »
EPÉNGLU s.n. Evoluție aeriană elementară a unui avion, executată în plan vertical. [< fr. épingle]. Vezi definitia »