TRÂNTÍ, trântesc, vb. IV. 1. Tranz. A arunca (cu putere) izbind de ceva, a azvârli un obiect, o povară etc. ♦ A culca la pământ, a doborî. ♦ (Despre animale de călărie) A arunca pe călăreț din șa, a da jos. ♦ Fig. (Fam.) A respinge un candidat la examen, a nu-l promova, a face să cadă. ♦ A face să se izbească cu putere o ușă, o poartă etc. 2. Refl. A se așeza brusc pe ceva, lăsându-se cu toată greutatea corpului. 3. Tranz. A-și pune la repezeală pe sine un obiect de podoabă sau de îmbrăcăminte; a se îmbrăca în grabă, sumar, neglijent. 4. Refl. recipr. A se lua la trântă, a se lupta corp la corp. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A face, a produce (cu energie, repede, în grabă). ♦ A spune ceva nepotrivit, nelalocul lui. – Cf. bg. tărtja. Vezi definitia »

a i-o propti (cuiva) expr. (d. bărbați) a avea un contact sexual (cu cineva). Vezi definitia »

cúti! interj. (reg.) cuvânt cu care se mână sau se gonește vițelul. Vezi definitia »

împăjeștí pers. 3 sg. împăjeștește, vb. IV refl. (reg.) a se acoperi cu iarbă, a se umple de pajiște (de iarbă, de verdeață). Vezi definitia »

ȚÂȘTI-BÂȘTI s. m. invar. (Fam.) Om de statură mică, slab și care nu are astâmpăr. ♦ Om (tânăr) neînsemnat. – Formație onomatopeică de la țâști. Vezi definitia »