Definita cuvantului tumbă
túmbă (-be), s. f. – Săritură peste cap rotire a corpului în aer. – Mr. tumbă, culutumba, megl. tumbă. Creație expresivă, care ar putea fi anterioară rom. (Pușcariu 1770; REW 8975; Tiktin), cf. it. tombolo, fr. tomber, prov., cat. tombar, ngr. τοῦμπα. Mr., megl. nu trebuie să se confunde cu mr. tumbă „mormînt”, din lat. tumba (REW 8977), cuvînt care s-a pierdut pierdut în rom. Bg. tumba trebuie să provină din rom. (Capidan, Raporturile, 213).
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu tumbă
columbácă s. f. – Varietate de viespe, Simulia Columbacensis. De la Golubac, localitate din Serbia, în rom. Columbaci. Vezi definitia »
DĂRĂPĂNĂTÚRĂ, dărăpănături, s. f. Construcție dărăpănată, în ruină. – Dărăpăna + suf. -ătură. Vezi definitia »
NEREVERÉNȚĂ s. f. v. IREVERENȚĂ. Lipsă de respect, necuviință; nereverență. [DEX '98] Vezi definitia »
BẤRFĂ, bârfe, s. f. (Fam.) Bârfeală. – Din bârfi (derivat regresiv). Vezi definitia »
PRÁVILĂ, pravile, s. f. (Înv.) 1. Lege (sau corp de legi), dispoziție, regulament, hotărâre (cu caracter civil sau bisericesc). ◊ Loc. adv. După pravilă = conform legii, legal; just, drept. Peste pravilă = (pe) nedrept, ilegal. ◊ Expr. A pune (sau a rândui) pravilă = a stabili o regulă. ♦ Lege naturală, lege a firii; p. ext. destin. ♦ Carte care conține astfel de legi. ◊ Pravilă împărătească = corp de legi și de dispoziții juridice întocmit inițial pe vremea împăratului Iustinian. 2. Normă după care se produce sau se alcătuiește ceva; regulă. 3. Regulă de comportare. ♦ Obicei, tradiție, datină. [Pl. și: pravili] – Din sl. pravilo. Vezi definitia »