Definita cuvantului turmă
túrmă (-me), s. f. – Ciurdă,, cireadă, herghelie, pîlc. – Mr. turmă, istr. turme. Lat. turma (Pușcariu 1777; Philippide, II, 656; REW 9005), cf. it. torma (logud. truma), friul. torme, alb. turmë). – Der. turmac, s. m. (mînzat sau bivol de doi ani; om scund și îndesat); înturma, vb. (a alătura, a alipi). – Din rom. provin bg. turma (Romansky 130; Capidan, Raporturile, 214), sb., cr. tùrmo, turma (Miklosich, Wander., 8; Candrea, Elemente, 408; Berneker 379); rut. turma (Miklosich, Fremdw., 133), pol. turma, cr. turmar „căruțaș” (pentru transporturile în caravană, sb. turma), bg. turmak „bivol tînăr” (după Conev 56, rom. turmac ar proveni din bg.; dar nu e de conceput că rom. ar fi luat din bg. un cuvînt creat după rom. turmă).
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu turmă
TINÉTĂ s. f. 1. hârdăiaș pentru transport de materii fecale, în închisori. 2. ploscă pentru bolnavi. (< fr. tinette) Vezi definitia »
împărțeală, împărțeli s. f. dojană severă. Vezi definitia »
GÉSTICĂ s.f. Ansamblu de gesturi folosite de un actor la interpretarea unui rol sau în recitarea de versuri. [Cf. germ. Gestik]. Vezi definitia »
omul-orchestră expr. 1. om descurcăreț în orice împrejurare; om întreprinzător, priceput la toate. 2. clovn care cântă la mai multe instrumente o dată. 3. muzician care înregistreză un album în studio cântând la toate instrumentele (fără acompaniamentil altor instrumentiști). Vezi definitia »
BICORDATÚRĂ s. f. (muz.) gamă dublă executată pe instrumente la care se cântă cu arcuș. (< it. bicordatura) Vezi definitia »