Definita cuvantului ului
uluí (-iésc, -ít), vb. – A uimi, a zăpăci. Origine necunoscută. S-a vrut să se explice prin mag. hulani „a cădea” (Drăganu, Dacor., VI, 303); prin mag. vallani „a investiga” (Gáldi, Dict., 167); sau prin sb. uloviti „a prinde vînatul” (Scriban); dar aceste explicații nu par suficiente. – Der. uluială, s. f. (zăpăceală); uluitor, s. f. (uimitor, care uluiește).
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu ului
ȘPĂLTUÍ, șpăltuiesc, vb. IV. Tranz. A despica în grosime pieile de tăbăcărie, în cursul procesului de prelucrare. – Din germ. spalten. Vezi definitia »
tehui este o chestie smechera Vezi definitia »
cebăluí (-uésc, cebăluít), vb. – 1. A ameți, a zăpăci. – 2. A strica. Mag. (el)csábulni „a fi zăpăcit; a greși” (Lacea, Dacor., II, 901; DAR). – Der. cebăluitură, s. f. (obiect stricat). Sec. XVI. Vezi definitia »
PROBĂLUÍ, probăluiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) 1. A încerca, a căuta să facă, să realizeze ceva; a face tentative. 2. A supune ceva sau pe cineva la o probă, la o încercare pentru a vedea dacă este corespunzător anumitor cerințe, unui anumit scop etc.; a încerca, a verifica, a experimenta, a proba (1). 3. A dovedi, a adeveri, a confirma, a proba (2). 4. A chibzui, a socoti; a presupune. [Var.: prubuluí vb. IV] – Din magh. próbálni. Vezi definitia »
biciul(u)í, biciul(ui)ésc, vb. IV (reg.) a aprecia, a evalua. Vezi definitia »