Definita cuvantului ușă
úșă (-și), s. f. – 1. Poartă, intrare. – 2. Ușiță, a doua ușă de intrare, dublura ușii. – Var. ușă. Mr. ușe, megl. ușă. Lat. *ūstĭam, în loc de ōstĭum (Cipariu, Gram., 160; Meyer-Lübke, ZRPh., XXV, 355; Pușcariu 1832; Pascu, I, 181; REW 6117; Rosetti, I, 60), cf. it. uscio, prov. uis, fr. huis, v. sp. uzo. – Der. ușar(iu), s. m. (portar), în Mold. var. ușer(iu); ușarnic (var. ușernic), adj. (vagabond); ușier, s. m. (portar; pedel); format după fr. huissier; ușor (var. ușcior, uscior), s. n. (montant, stîlp, stîlp susținător al ușii), din lat. ostĭolum (Cipariu, Elem., 115; Pușcariu 1843; REW 6116), cf. engad. usöl, prov. uisol.
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu ușă
GRAVÉLĂ, gravele, s. f. (Med.) Litiază urinară. – Din fr. gravelle. Vezi definitia »
CUSPÍDĂ s. f. 1. (bot.) vârf lung și ascuțit; ghimpe. 2. formație anatomică terminată printr-un vârf ascuțit. (< fr. cuspide) Vezi definitia »
DEBITÉZĂ s. f. piesă din material refractar prin care se trage sticla topită la fabricarea geamurilor. (< fr. débiteuse) Vezi definitia »
SINUZÍTĂ, sinuzite, s. f. Boală care constă în inflamarea acută sau cronică a mucoasei care căptușește sinusurile1 nazale. – Din fr. sinusite. Vezi definitia »
ADMITÁNȚĂ, admitanțe, s. f. Nume dat fenomenului invers impedanței și definit ca mărime caracteristică unui circuit de curent electric alternativ, egală cu câtul dintre valoarea efectivă a curentului electric absorbit și valoarea efectivă a tensiunii de alimentare. – Din fr. admittance. Vezi definitia »