ciur (ciúruri), s. n. – 1. Sită. – 2. Ramă pe care se întinde materialul ce se brodează. – 3. Broderie, ajur, găurele. – 4. Cutie de rezonanță, la orgă. – 5. Gaură, la anumite jocuri de copii. – Mr. țir, megl. ciur. Lat. cibrum, formă vulg. de la cribrum (Candrea, Rom., XXXI, 305-6; Pușcariu 381; Candrea-Dens., 364; REW 2324; DAR); cf. it. crivo (Batisti, II, 1167), port. crivo, fr. crible, sp. cribo. Se poate pleca și de la cilibrum, forma arhaică, anterioară lui cribrum, atestată de Dioscorides, cf. sard. kilibru, kiliru (Rohlfs, Estudios sobre geografia lingüistica de Italia, Granada 1952, p. 244). – Der. ciura, vb. (a cerne; a broda); ciurar, s. m. (persoană care vinde sau face ciururi); ciurel, s. m. (sită; ajur); ciurică, s. f. (batistă); ciurui, vb. (a cerne, a trece prin ciur; a examina, a prețui; a găuri); ciuruială, s. f. (faptul de a ciurui); ciuruit, s. n. (ciuruială); ciuruitor, adj. (cernător); ciuruitură, s. f. (rezultatul ciuruielii). Drăganu, Dacor., II, 610, menționează pe deciurica, vb. (Trans. de Nord, a dezghioca), explicîndu-l de la un lat. *de cibricāre, puțin firesc, și care pare, datorită sensului, a se apropia mai curînd de familia lui șorici. Vezi definitia »

BUR, -Ă, buri, -e, s. m. și f. (La pl.) Populație în Africa de Sud constituită din urmașii coloniștilor europeni, în special olandezi, stabiliți aici în secolul al XVII-lea; (la sg.) persoană care face parte din această populație. – Din pronunțarea bur a cuv. engl. boer. Vezi definitia »

colúr, colúre, s.n. (înv.) săgeata morii de vânt. Vezi definitia »

máur (máuri), s. m. – Arab, musulman din nordul Africii. Lat. Maurus (sec. XIX).- Der. mauresc, adj. (maur), din fr. mauresque. Vezi definitia »

Taur javanez, taur din insula Java. Vezi definitia »