CONJÚNCȚIE s.f. 1. Parte de vorbire neflexibilă care leagă două propoziții sau două cuvinte cu aceeași funcție sintactică. ♦ (Log.) Conectiv caracterizat prin aceea că expresia alcătuită cu ajutorul său este adevărată numai dacă toate propozițiile componente sunt adevărate și este falsă când cel puțin una dintre componente este falsă. ♦ Figură de stil care enunță o observație rezultată din asocierea unor aspecte de viață contradictorii; sinichioză. 2. (Astr.) Poziție în care se găsesc doi aștri care au aceeași longitudine cerească la un moment dat. [Gen. -iei, var. conjuncțiune s.f. / < lat. coniunctio, cf. fr. conjonction]. Vezi definitia »

TIPOMETRÍE s.f. (Poligr.) Procedeu de reproducere de hărți și figuri geometrice, folosind forme compuse din elemente tipografice și clișee. [Gen. -iei. / < fr. typométrie]. Vezi definitia »

AGROCHIMÍE s. f. știință care studiază interacțiunile dintre substanțele chimice, microorganisme și plantele superioare. (< fr. agrochimie) Vezi definitia »

colilíe (colilíi), s. f. – Plantă, Stipa pennata. Tulpina sa este acoperită de stipele albe ca niște fire de păr, care fac ca numele acestei plante să fie sinonim cu „păr cărunt”. – Var. (Trans., Banat), colie. Sb., cr. slov. kovilje (Cihac, II, 69; Conev 44), cu asimilarea lui ν. Vezi definitia »

etilomogie din germ. tändeln, a glumi,a se zbengui, a taragana Vezi definitia »