MELEÁG, meleaguri, s. n. (De obicei la pl.) Loc, teren (situat în apropierea cuiva), împrejurime, vecinătate; cuprins al unei așezări omenești, ținut, regiune, loc; tărâm. – Din magh. mellék. Vezi definitia »

BALTÁG, baltage, s. n. Topor cu coadă lungă, întrebuințat și ca armă. ♦ Fig. Lovitură aplicată cu acest topor. [Pl. și: baltaguri. - Var.: (reg.) baltác s. n.] – Cf. tc. balta. Vezi definitia »

horoiág s.n. (reg.) cuptor făcut rău. Vezi definitia »

arțág (arțáguri), s. n. – 1. (Înv.) Harță, ciocnire. – 2. Caracter urît; proastă dispoziție. Mag. harcag (Philippide, Principii, 150; DAR), cf. harță. Este mai puțin probabil etimonul mag. harag „turbare” (Cihac, II, 476). – Der. arțăgaș, adj. (certăreț, scandalagiu); arțăgos, adj. Vezi definitia »

CREOFÁG, -Ă, creofagi, -ge, adj. Care se hrănește cu carne. [Pr.: cre-o-] – Din fr. créophage. Vezi definitia »