Definita cuvantului vîrtute
vîrtúte s. f. – Vigoare, forță. – Mr. virtute. Lat. virtūtem (Pușcariu 1862; REW 9371), cf. v. it. vertù, logid., v. port. virtude, prov. vertut, fr. vertu, sp. virtud. – Der. vîrtos (mr. vîrtos, vărtos), adj. (puternic, robust, viguros; solid, rezistent; adv., mult, puternic), din lat. virtŭōsus (Cipariu, Elem., 6; Densusianu, Hlr., 195; Iordan, Dift., 197; cf. Pușcariu 1862, care crede că acest cuvînt lat. nu a existat); vîrtoșie (var. vîrtoșenie, vîrtoșime), s. f. (vigoare, robustețe); vîrtucios, adj. (robust, puternic). Toate aceste cuvinte, cu excepția lui vîrtos, sînt înv. Este dubletul lui virtute, s. f., neol.; cu der. din fr.; virtual, adj.; virtuos, adj. (plin de virtute; virtuos, se spune despre muzicienii care-și stăpînesc foarte bine instrumentele); sensul al doilea este tradus din it. virtuoso; virtuozitate, s. f.
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu vîrtute
BĂRBĂTÉȘTE adv. 1. Ca bărbații. 2. Cu bărbăție. ♦ În mod matur. – Bărbat + suf. -ește. Vezi definitia »
RECTILINIARITÁTE s.f. Caracter rectiliniar. [Pron. -ni-a-. / < rectiliniar + -itate]. Vezi definitia »
CORPORALITÁTE s.f. Însușirea de a fi corporal, de a avea un corp. [Cf. fr. corporalité]. Vezi definitia »
SIMULTANEITÁTE s.f. Însușirea unor acțiuni sau a unor fenomene de a fi simultane. [Pron. -ne-i-. / cf. fr. simultanéité]. Vezi definitia »
eréte (eréți), s. m. – Pasăre răpitoare asemănătoare cu uliul (Falco subbuteo). – Var. harete, (înv.) hăreț, herete, harete, hereu, hărău. Probabil de la arete „berbec de prăsilă”, datorită modului său de a se repezi să împungă (Scriban). Mai puțin probabilă der. propusă de Diculescu, Elementele, 488, din gr. ἱεράϰιος, prin intermediul unei var. ionice *ἱερήϰιος (după Pascu, Suf., 39, din ngr. γεράϰι, cf. mr. g’iraz. După DAR, din mag. harács „varietate de vultur”). Vezi definitia »