țárină (-ni), s. f. – Cîmp, ogor, arătură. Sb. carina „vamă” și „cîmp”. Sensul inițial este cel de „dare”, de la car „împărat”. Trecerea semantică se bazează pe ideea de „ceea ce este dincolo de impozite”, cf. în rom. poarta țarinii, poarta sau intrarea prin care comunica satul cu cîmpul său, și care era păzită de obicei de un slujbaș numit jitar. Cf. Tiktin și Densusianu, GS, I, 352; legătura cu bg. celina (cf. țelină), propusă de Conev 68, nu este posibilă. Rut. caryna, rus. carina, par să fie sl., în contradicție cu Miklosich, Wander., 13; Candrea, Elemente, 403; și Vasmer, III, 282. Vezi definitia »

ALUMÍNĂ s. f. oxid natural de aluminiu, divers colorat, având la bază un mare număr de pietre prețioase. (< fr. alumine) Vezi definitia »

LUSTRUIÁLĂ, lustruieli, s. f. 1. Lustruire; p. ext. lustru¹. 2. Fig. Aparență de cultură, de civilizație; spoială. – Lustrui + suf. -eală. Vezi definitia »

OENOTEHNICĂ s.f. v. enotehnică. Vezi definitia »

MUTÚLĂ s.f. v. mutul. Vezi definitia »