aúș (-și), s. m. – Bătrân, moș, bunic. – Mr. auș. Lat. ăvus, al cărui rezultat normal *au a dispărut. Forma auș indică adăugarea unui suf. dim. -uș (Candrea-Dens., 122; DAR; REW 839); după Pușcariu, Dacor., VIII, 324, acest suf. se datorează unei contaminări cu neaoș; însă o astfel de contaminare se explică anevoie plecîndu-se de la lat. *au față de neaoș (cf. și diferența de accent), și este mai curînd o impresie întemeiată pe aspectul actual al ambelor cuvinte. După Pascu, Beiträge, 8, ar fi un der. de la neauă „zăpadă” și ar însemna „alb ce neaua”, părere prea extravagantă. Cuvîntul este rar, a fost atestat în Olt., dar astăzi apare exclusiv în dicționare. Der. aușel, s. m. (pasăre, Regulus cristatus), cu suf. dim. -el (DAR; Candrea). După Țicăloiu, ZRPh., XLI, 588 și Scriban, din lat. pop. *aucellus „păsărică”, cf. it. uccello, v. fr. oisel (› fr. oiseau); dar, pe lîngă dificultatea fonetică, nu se înțelege aplicarea unui nume generic la o singură specie de pasări. Vezi definitia »

NAȘ², -Ă, nași, -e, s. m. și f. 1. Persoană care ține în brațe pruncul în timpul botezului, devenind astfel rudă cu familia respectivă. ◊ Expr. A fi nașul cuiva = a ști să potolească, să facă inofensiv pe cineva; a-i veni cuiva de hac, a învăța pe cineva minte. A-și găsi nașul = a da de o persoană care știe să pună la punct (pe cineva), să strunească (pe cineva). 2. Nun(ă). [Var.: (înv. și pop.) nănáș, -ă, (Înv. și reg.) nânáș, -ă s. m. și f.] – Nun + suf. -aș. Vezi definitia »

PESCĂRÁȘ, pescărași, s. m. I. (Rar) Diminutiv al lui pescar (I). II. Pasăre de apă cu corpul scurt, cu ciocul lung, conic, cu penajul colorat în tonuri de albastru-verzui; pescărel (a) (Alcedo atthis). – Pescar + suf. -aș. Vezi definitia »

CIRVÍȘ s. n. v. cerviș. Vezi definitia »

mariáș (mariáși), s. m. – (Înv.) Monedă austriacă de argint, de 17 creițari. Mag. máriás, de la Maria (Tereza). În Trans., sec. XVIII, înv. (Gáldi, Dict., 144). Vezi definitia »