Definita cuvantului cămilă
cămilă, cămile s. f. 1. persoană înaltă și cocoșată. 2. (tox.) persoană care se ocupă cu transportul de droguri.

Sursa: Argou
Cuvinte ce rimeaza cu cămilă
OLECUȘOÁRĂ adv. (Reg.) Olecuță. [Var.: olecșoáră adv.] – Oleacă + suf. -ușoară. Vezi definitia »
CVASIPARTÍCULĂ s. f. (fiz.) particulă a cărei dimensiune atinge o zecime de micron. (< engl. quasiparticle) Vezi definitia »
plinínță s.f. (înv.) îndeplinire, realizare. Vezi definitia »
búcă (búci), s. f.1. Obraz, falcă. – 2. Fesă, șold. – Mr., megl. bucă. Lat. bŭcca „gură” (Pușcariu 226; REW 1357; Candrea-Dens., 188; DAR; Philippide, II, 635), cf. alb. bukë „pîine” (Meyer 51), ngr. βούϰϰa „îmbucătură”, it. bocca, prov., cat., sp., port. boca, fr. bouche. În rom. s-a păstrat sensul de „gură”; sensul de „obraz”, care a fost de asemenea propriu cuvîntului lat., apare în rom., în bretonul boc’h și în berberul abeqqa. Acest ultim sens, puțin obișnuit în est (ALR 23), pierde teren față de obraz, în esență datorită asocierii de idei necuviinciose pe care o sugerează; în schimb, sensul de „fese” este comun și general în rom. Cf. bucată, îmbuca. Cf. evoluția semantică în sens opus, în buză. Der. bucălat (var. bucălău, bucăliu, bucălăi), adj. (fălcos, gras); bucălai, adj. (despre oi, cu capul negru); bucar, s. n. (opritoare de ham). Derivarea și relațiile reciproce între bucălat și bucălai nu sînt clare. Cihac, I, 29 îl derivă pe bucălat de la un lat. *bucculentus, care pare foarte artificial, și imposibil din punct de vedere fonetic. Loewe 10 și DAR admit că bucălai „cu capul negru” a rezultat din compunerea lui bucă „obraz” la animale și, pe de altă parte, în ciuda evidentei identități a lui bucălat „gras” cu bucălai „cu capul negru”. Credem că trebuie mai curînd plecat de la var. bucălău, al cărui f. normal, bucălaie, s-a interpretat probabil, prin etimologie populară, ca fiind în legătură cu laie, cu care nu are nimic a face în realitate. Cu toate acestea, persistă dificultatea derivării lui bucălat plecîndu-se de la bucă; cf. Spitzer, Dacor., VI, 332, a cărui ipoteză (‹ bucca + latus) ni se pare nepotrivită. S-ar putea avea în vedere o primă der. pe baza suf. -lău (cf. fatăfătălău), prin care s-a format probabil un fals participiu bucălat. Vezi definitia »
aláltăieri după-másă (-ieri) adv. + adv Vezi definitia »
Căutați cuvinte ce încep cu litera: A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ș T Ț U V W X Y Z