PRINCÍPIU, principii, s. n. 1. Element fundamental, idee, lege de bază pe care se întemeiază o teorie științifică, un sistem politic, juridic, o normă de conduită etc. ◊ Loc. adv. În principiu = din punct de vedere teoretic, în general. ♦ (La pl.) Totalitatea legilor și a noțiunilor de bază ale unei discipline; (concr.; cu determinări) tratat care cuprinde astfel de legi și de noțiuni. 2. Element primordial, cauză primară sau punct de plecare a ceva; spec. element primordial considerat în trecut drept origine a lumii fizice. ◊ (Chim.) Principiu activ = substanță existentă într-un produs de origine vegetală sau animală care imprimă un caracter specific acelui produs. 3. Convingere intimă, punct de vedere propriu. ◊ Om de (sau fără) principii = om cu (sau fără) păreri sau convingeri (morale) ferme. ◊ Loc. adv. Din principiu = conform unui punct de vedere bine stabilit. [Var.: (înv.) princíp, prințíp s. n., princípie s. f.] – Din lat. principium, it. principio, fr. principe. Vezi definitia »

MICAFÓLIU s.n. (Tehn.) Material electroizolant obținut din foi de mică lipite pe o bandă de hârtie. [Pron. -liu. / et. incertă]. Vezi definitia »

CIÁȚIU s.n. (Bot.) Inflorescență reprezentând o grupare de mai multe flori bărbătești fără înveliș, cu o singură floare femeiască. [Pron. ci-a-. / < fr. cyathe, cf. gr. kyathos]. Vezi definitia »

ARTICULATÓRIU, -IE, articulatorii, adj. Care privește articularea sunetelor, care determină articularea sunetelor. – Din fr. articulatoire. Vezi definitia »

ASTATÍNIU s.n. (Chim.) Element radioactiv sintetic. [Pron. -niu. / < germ. Astatinium, fr. astatine, cf. gr. astatos – instabil]. Vezi definitia »