răsléț (-eáță), adj. – Separat, izolat. – Var. răzleț. Sl. različĭ „diferit”, bg. razlŭčĭ „separat” (Cihac, II, 308), cf. sl. razląčiti „ a separa”. Der. din *răsneț ‹ rasna (Tiktin; Candrea) este nesigură. – Der. răsleți (var. răslăți, răslăța, resleți), vb. (a separa, a despărți, a împărți; a risipi, a răspîndi), ale cărui var. indică o contaminare cu lăți. Vezi definitia »

ȘTERȚ, șterțuri, s. n. (Reg.) 1. Băț mai gros la un capăt cu care se amestecă zerul, laptele în care s-a pus cheag etc. 2. Fitil pentru opaiț făcut din cârpă; p. ext. opaiț. ♦ Lampă de mină portativă, asemănătoare cu un opaiț, folosită în trecut. – Din germ. Sterz. Vezi definitia »

BĂRBĂCÚȚ s. m. v. berbecuț. Vezi definitia »

plodéț, plodéți, s.m. (reg.) copil mai mic. Vezi definitia »

glonț (gloánțe), s. n. – 1. Greutate, obiect greu. – 2. Mic proiectil pentru armă de foc. – 3. Plumb la năvodul de pescuit. Creație expresivă, pe baza rădăcinii glo-, v. aici. Identitatea fonetică și semantică pe care o reprezintă cu g(o)lom(o)ț și clonț este evidentă. Primul sens apare numai în expresia „a cădea greu la stomac”. Originea cuvîntului a suscitat discuții; după Cihac, II, 501 și DAR, din mag. golyócs și galacs, der. care nu este satisfăcătoare; după Scriban, de la grăunte sau grunț. Skok 73 pleacă de la sb. glonta „glonț”, pe care îl der. din germ. Flinte „pușcă mică”; însă etimonul germ. nu satisface iar cuvîntul sb. este mai curînd de origine rom. Natura expresivă a lui glonț devine de asemenea evidentă prin der. săi; gloanță, s. f. (înv., proiectil de tun); glonțiș, s. n. (pietriș); glonțan, s. m. (pietriș, prundiș), cf. clonțan; glonțuros, adj. (pietros), cf. grunțuros. Din rom. provine sb. glonta și mag. golonc „glonț” (Edelspascher 14). Vezi definitia »