bibi s. m. sg. 1. (în limbajul copiilor mici) bubă, rană. 2. (glum.) cap. Vezi definitia »

DEOSEBÍ, deosebesc, vb. IV. 1. Refl. A se diferenția (de cineva sau de ceva), a nu (mai) fi la fel. ♦ Tranz. A da unei ființe sau unui lucru o notă aparte, specifică, a face să se deosebească de alții. 2. Refl. A se ridica deasupra (celorlalți); a se distinge, a se remarca, a se evidenția. 3. Tranz. A recunoaște un lucru sau o ființă dintre altele asemenea; a desluși, a discerne, a distinge. [Pr.: de-o-] – De⁴ + osebi. Vezi definitia »

BIBÍ subst. invar. (Franțuzism; fam.) Termen de mângâiere pentru cineva drag, iubit. – Din fr. bibi. Vezi definitia »

potrebí (-bésc, -ít), vb. – 1. A distruge, a anihila. – 2. A se cumineca. Sl. potrebiti (Tiktin). Sec. XVI-XVII, înv. ca și der. nepotrebnic, adj. (inutil). Vezi definitia »

SORBÍ, sorb, vb. IV. Tranz. 1. A bea ceva trăgând în gură puțin câte puțin, cu buzele țuguiate (și cu zgomot). ♦ A bea repede și cu lăcomie, dintr-o singură înghițitură (golind vasul). ◊ Expr. A sorbi (pe cineva) într-o lingură (sau într-un pahar) de apă, se spune: a) când cineva se uită cu mare dragoste la altcineva; b) când cineva își manifestă antipatia față de altcineva. A sorbi cuvintele (sau vorbele, scrisul etc.) cuiva = a asculta sau a citi cu mare atenție și interes pe cineva. 2. A înghiți. ♦ Fig. A preocupa, a captiva. 3. A trage în piept (cu nesaț), a inspira adânc (aer, vânt, miresme). – Lat. *sorbire (= sorbere). Vezi definitia »