MÚNCĂ, munci, s. f. 1. Activitate conștientă (specifică omului) îndreptată spre un anumit scop, în procesul căreia omul efectuează, reglementează și controlează prin acțiunea sa schimbul de materii dintre el și natură pentru satisfacerea trebuințelor sale. ♦ (La pl.) Lucru la câmp, lucrul câmpului; lucrări agricole. 2. (Concr.) Folos material, bun agonisit prin lucru; agoniseală, câștig, profit. 3. Efort de a realiza ceva; strădanie; ocupație, îndeletnicire. 4. (Înv. și pop.; la pl.) Torturi, cazne. ♦ Durere, suferință (fizică sau morală); chin. ♦ Spec. (Sens curent; la pl.) Durerile nașterii. – Din sl. monka. Vezi definitia »

ipílă s.f. (reg., înv.) 1. sulul carului, inima carului. 2. prăjină de lemn lungă cu care se lucrează la strânsul fânului. Vezi definitia »

RÍCȘĂ, ricșe, s. f. Trăsurică cu două roți, trasă de un om, folosită în unele țări din Orient. – Din engl. ricksha, germ. Rikscha. Vezi definitia »

PILORÍZĂ s. f. caliptră (1). (< fr. pilorise) Vezi definitia »

ÎNCOLĂCITÚRĂ, încolăcituri, s. f. Încolăcire. – Încolăci + suf. -tură. Vezi definitia »