tuí (-iésc, -ít), vb. – A înnebuni, a scoate din minți. Creație expresivă, probabil în loc de tutui, cf. tut. Nu apare în dicționare; se folosește în Mold., cf. un flăcău zurbagiu în sat tuește pe toți (Ghibănescu). – Der. tueș (var. tuiș), adj. (Mold., nebun). Vezi definitia »

GERUÍ, pers. 3 geruiește, vb. IV. Intranz. A se face, a fi foarte frig, a se lăsa ger. – Ger + suf. -ui. Vezi definitia »

plișcuí, pers. 3 sg. pliscuiéște, vb. IV (înv.) 1. (despre păsări) a piui. 2. a bate cu ciocul; a ciuguli. Vezi definitia »

MIRU͹, miruiesc, vb. IV. Tranz. 1. A unge pe credincioși cu mir² (pe frunte). 2. A consfinți în funcție un domnitor, un cleric etc., ungându-i fruntea cu mir². ♦ P. gener. (Fam.) A numi într-o funcție (importantă). 3. Fig. (Fam.) A lovi pe cineva la cap; p. ext. a omorî. [Prez. ind. și: mírui] – Din sl. mirovati. Vezi definitia »

ZINCUÍ, zincuiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi un obiect de oțel, de fontă sau nemetalic cu un strat subțire de zinc pentru a-l feri de coroziune sau pentru a-i da un aspect decorativ; a zinca. – Zinc + suf. -ui. Vezi definitia »