țáță (-țe), s. f. – 1. Titlu de respect pe care îl dau tinerii surorilor mai mari, mătușilor și, în general, femeilor mai în etate. – 2. Namilă de femeie, femeie voinică. – Var. Mold. (țî)țacă, Olt., țaică, țațae. Creație expresivă, cf. țîță. Se folosește în Munt. și în Mold. de S (ALR, I, 164). Ngr. τσάτσα „mamă”, care se consideră ca etimon al rom. (Cihac, II, 709; Ronzevalle 75; Tiktin; Gáldi 259) ar putea proveni din acesta. Vezi definitia »

PIAȚÉTĂ s.f. Piață mică aflată la o răspântie de străzi. [< it. piazetta]. Vezi definitia »

AUTORADIOGRÁMĂ s. f. clișeu obținut prin autoradiografie. (< fr. autoradiogramme) Vezi definitia »

ANDÍVĂ s. f. plantă erbacee cultivată, din familia compozeelor, cu frunze cărnoase, albe, comestibile. (< fr. endive) Vezi definitia »

JECMĂNEÁLĂ, jecmăneli, s. f. Acțiunea de a jecmăni și rezultatul ei; jaf, jefuire. [Var.: (înv. și reg.) jăcmăneálă s. f.] – Jecmăni + suf. -eală. Vezi definitia »