CETĂȚILE PONORULUI, complex carstic situat în M-ții Bihor, alcătuit din trei avene adînci (care se înscriu într-o depresiune împădurită, cu diametrul de 1 km și adîncimea de 300 m), o peșteră centrală, un izbuc și un rîu ce curge printr-un tunel subteran, lung de 2 km, care leagă 14 lacuri. Prăpăstiile mari, asemenea unor căldări uriașe, cu pereți înalți, sînt legate între ele prin porți subterane sau tunele uriașe. Rezervație naturală complexă (491 ha) în cadrul Parcului Național al M-ților Apuseni. Obiectiv turistic. Vezi definitia »

grúi (grui), s. n. – 1. 1. Movilă, colină, delușor. – 2. Dulap de loitră la căruță. – Var. (rar) gruńu. Mr. gruńu „bărbie”. Lat. grunnium „rît de porc”, cf. fr. groin (Candrea; Scriban); din lat. grunnire „a grohăi”. Semantismul prezintă un paralelism absolut cu bot și rît. În privința fonetismului, var. (atestată în Revista critică, III, 156), și mr., ca și împrumuturile din sl., indică limpede evoluția cuvîntului. După Papahagi, Notițe, 25, din lat. grumus „movilă”, trecut la *grumeus. Pascu, I, 109 și Arch. Rom., VI, 214, pleacă de la un tracic *goroneum, reprezentant al unei rădăcini gor-, ca în sl. gora „pădure”. Spitzer, Archiv., CXXXIV, 134, propune un lat. *(c)oronium, de la corona; J. Brüch, Archiv., CXXXXV, 416, lat. *grunium, și Joh. Hubschmidt, Alpenwörter roman. u. vorroman. Ursprungs, Berna, 1951, p. 14, se gîndește la un cuvînt alpin, același care ar fi dat fr. groin. Cf. și Bărbulescu, Archiva, XLV, 291-3. Der. gruieț, s. n. (colină); gruios, adj. (povîrnit). Din rom. provine rut. gruny, chruny (Miklosich, Wander., 16), ceh. gruň (Meyer, Alb. St., IV, 96). Vezi definitia »

futu-i (mama mă-sii)! interj. (obs.) (cu conotații admirative, cât și de respingere) extraordinar! Vezi definitia »

DIRIGUÍ vb. IV. tr. A conduce, a dirija. [P.i. -iesc, dirígui. / cf. lat., it. dirigere]. Vezi definitia »

TÂNGUÍ, tânguiesc, vb. IV. 1. Refl. A vorbi plângându-se, jeluindu-se, văicărindu-se. ♦ Fig. A scoate sunete jalnice, plângătoare. 2. Tranz. A jeli, a deplânge, a compătimi pe cineva. 3. Refl. (Înv.) A se plânge de cineva; a reclama. [Prez. ind. și: tấngui] – Din sl. tongovati. Vezi definitia »