Definita cuvantului agonistici
AGONÍSTICI, s. m. pl. Adepți ai unei secte creștine formată în Africa romană (sec. 4-5) înglobînd mai ales populația rurală și reprezentînd aripa radicală a donatiștilor. A. consideră Biserica Romei trădătoare a credinței creștine; practicau asceza și martirajul.
Sursa: DE
Sursa: DE
Cuvinte ce rimeaza cu agonistici
pichíci, pichíci, s.m. (reg.) pui de curcă. Vezi definitia »
RĂSUCÍ, răsucésc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A deforma un corp alungit, prin rotirea în sensuri opuse extremităților sale. ♦ A învârti un fir textil în jurul lui însuși și în aceeași direcție, pentru a-l face mai rezistent. ♦ A reuni două sau mai multe fire înfășurând unele în jurul altora. ♦ Tranz. A învârti capetele mustăților pentru a le da o anumită formă. 2. Tranz. și refl. A(-și) imprima o mișcare de rotație; a (se) roti, a (se) întoarce. ♦ Tranz. A mânui sabia, paloșul, pentru a lovi cu ele. 3. Refl. A se întoarce brusc pe loc, schimbându-și direcția, poziția; a se rostogoli. ◊ Expr. (Tranz.) A suci și a răsuci (pe cineva) = a hărțui (pe cineva) cu întrebări pentru a obține anumite răspunsuri, mărturisiri etc. 4. Tranz. și refl. A(-și) mișca o parte a corpului, schimbându-i poziția. ◊ Expr. (Tranz.) A răsuci capul cuiva = a scoate din minți, a zăpăci pe cineva. ♦ Tranz. A-și luxa o mână, un picior etc. ♦ Tranz. A întoarce gâtul unei păsări cu o mișcare violentă, pentru a-l frânge. 5. Tranz. A învârti cu un gest mecanic un obiect ținut în mână. 6. Tranz. A strânge un obiect, dându-i forma unui sul. ♦ Spec. A înfășura cu mâna foița în care s-a pus tutun, pentru a face o țigară. 7. Tranz. A înfășura, a depăna un fir în jurul unui suport. – Răs- + suci. Vezi definitia »
CALICI- elem. „caliciu floral”. (< fr. calici-, cf. lat. calix, -icis, cupă) Vezi definitia »
béci (béciuri), s. n. – Subsol, pivniță. Probabil din cuman. beč „fortificat” (DAR, Pușcariu, Lr., 315), cuvînt oriental care s-a păstrat și în numele vechi al Vienei, tc. beç › rom. Beci (cf. Șeineanu, II, 42). Der. becer, s. m. (șef peste bucătăriile domnești, dregător al curții care, începînd cu sec. XVIII, exercita efectiv funcția stolnicului); becerie, s. f. (bucătărie domnească). Numele de becer (cf. pivnicer) se explică prin întrebuințarea dată în mod tradițional pivnițelor drept cămară. Totuși, DAR dă originea sa ca necunoscută, și se gîndește numai la o posibilă legătură cu germ. Zucker-bäcker. Nu este sigur, pe de altă parte, că becer înseamnă, „plăcintar”, cum greșit afirmă DAR și Candrea; cf. Odobescu: becerul, adică bucătarul domnesc. Scriban propune ca etimon sb. pečar „brutar”. Vezi definitia »
scotelíci, scotelíci, s.m. (reg.) persoană (mai ales copil) care caută, umblă peste tot, scotocește. Vezi definitia »