Definita cuvantului antonescu
ANTONESCU, Mihai (1904-1946, n. Nucet, jud. Dîmbovița), jurist și om politic român. Prof. univ. la București. Fruntaș al Partidului Național-Liberal (georgist), devenit, din sept. 1940, principalul colaborator al lui I. Antonescu. A îndeplinit succesiv, între 6 sept. 1940 și 23 aug. 1944, funcțiile de ministru al Propagandei Naționale, de Externe, vicepreședinte al Consiliului de Miniștri. Teoretician al regimului autoritar condus de mareșalul Antonescu. Din 1942 a inițiat acțiuni diplomatice secrete vizînd scoaterea României din război. Arestat în urma loviturii de stat de la 23 aug. 1944, a fost preluat de Armata Roșie (sept. 1944); adus în țară în apr. 1946; a fost judecat în mai 1946 de „tribunalul poporului” din București, condamnat la moarte și executat la Jilava (1 iun. 1946).
Sursa: DE
Sursa: DE
Cuvinte ce rimeaza cu antonescu
ION ILIESCU Bunica, Ilici, Nea Nelu, Nelu Cotrocelu. Vezi definitia »
BASSARABESCU, I(on) A. (1870-1952, n. Giurgiu), prozator român. M. coresp. al Acad. (1909). Nuvele și schițe („Pe drezină”, „Vulturii”, „Norocul”), înfățișînd, cu umor și ironie echivocă, mica burghezie provincială. Vezi definitia »
cu privire la, sau care afecteaza partile periferice: membre, degete, urechi sau alte extremitati Vezi definitia »
besescu din lat.besinus este presedintele tari momentan da nu pt mult timp (tradus vine besinosul) Vezi definitia »
BĂLCESCU 1. Constantin B. (1813-1902, n. Dealu Mare, jud. Prahova), om politic român. Membru al societății revoluționare secrete „Frăția” și al „Asociației Literare”. Participant la Revoluția de la 1848 din Țara Românească. 2. Nicolae B. (1819-1852, n. București), om politic, istoric, economist, gînditor democrat-revoluționar și scriitor român. Frate cu B. (1). Înțelegînd rolul proprietății în organizarea socială, a analizat critic evoluția societății și a fundamentat programul de prefaceri revoluționare al cărui punct central a fost desființarea iobăgiei și împroprietărirea țăranilor. Participant la mișcarea revoluționară din 1840; inițiator al societății revoluționare secrete „Frăția” (1843) și secretar al „Asociației Literare” (1845). A editat, împreună cu A.T. Laurian revista „Magazin istoric pentru Dacia”. Unul dintre conducătorii Revoluției de la 1848 din Țara Românească, membru în guvernul provizoriu. A militat pentru drepturile naționale ale românilor din Transilvania și pentru unirea forțelor revoluționare române și maghiare. În emigrație, după 1848, a luptat pentru unitatea națională și pentru colaborarea cu revoluționarii italieni și francezi și cu emigranții unguri și poloni. A murit în Italia, la Palermo. Mare scriitor politic prin talentul sintetizator, prin romantismul vizionar care-i animă opera, prin tehnica povestirii, prin cadența și expresivitatea frazei. Op. pr.: „Puterea armată și arta militară de la întemeierea Principatului Valahiei pînă acum”, „Despre starea socială a muncitorilor plugari din Principatele Române în deosebite timpuri”. „Mersul revoluției în istoria românilor”, „Question économique des Principautés Danubiennes”, „Românii supt Mihai-Voievod Viteazul” (neterminată). Vezi definitia »