ELOGIÁ vb. tr. a aduce elogii. (< fr. élogier, it. elogiare) Vezi definitia »

ALEXANDRIA, municipiu în Cîmpia Română, pe rîul Vedea, reșed. jud. Teleorman; 58.238 loc. (1991). Nod rutier. Fabrici de rulmenți, de panouri și tablouri electrice, de aparataj și accesorii (filtre mecanice, baterii, panouri radiante), de conserve din legume și fructe, de brînzeturi și de cărămidă. Morărit și panificație; topitorie de cînepă și in; filatură de bumbac; ateliere de reparații auto. Fundat în 1834. Biserica Sf. Apostoli (1842-1846). Muzeu de istorie. Declarat municipiu în 1979. Vezi definitia »

DEBREIÁ vb. I. tr. A suprima legătura dintre două piese cuplate printr-un ambreiaj. [Pron. -bre-ia, p.i. -iez, 3,6 -iază, ger. -iind. / < fr. débrayer]. Vezi definitia »

înternăchiá vb. I refl. (reg., înv.) a se uni, a se împerechea. Vezi definitia »

încuiá (încúi, încuiát), vb. – 1. A închide cu cheia. – 2. A închide, a astupa. – 3. A constipa. Lat. cŭneāre, de la cŭneus (Pușcariu 827; Candrea-Dens., 427; REW 2392; DAR), cf. sicil. incuńari, engad. inkuńer, sard. kundzare (Wagner, 110), inkundzare. Se consideră (Tiktin; DAR) că semantismul se explică prin uzanța veche de a încuia în cuie. Este de presupus mai curînd că lat. cuneus „cui” a ajuns probabil să însemne și „cheie”, ca clavus față de clavis. După Capidan, Dacor., II, 631, mr. ancuñare „a arde” este același cuvînt lat. – Der. încuietoare, s. f. (dispozitiv care încuie ceva); încuiere, s. f. (acțiunea de a încuia; constipație); încuietură, s. f. (constipație); încuietor, adj. (care încuie). Descuia, vb. (a deschide o ușă, o poartă, etc. încuiate cu cheia) poate reprezenta la fel de bine un lat. dĭscuneāre (Densusianu, Hlr., 169; Pușcariu 511; Candrea-Dens., 437; Tiktin; Candrea), cf. sard. diskundzare, sau să se fi format în rom., ca închide-deschide. – Der. descuietoare, s. f. (ușiță, portiță). Vezi definitia »