LILIÁC¹, lilieci, s. m. Arbust înalt cu frunze ovale, cu flori plăcut mirositoare, albe sau colorate în diferite nuanțe de violet sau albastru-violet, crescute în formă de buchete, cultivat ca plantă ornamentală; iorgovan, mălin (Syringa vulgaris). ♦ Floarea acestui arbust. [Pr.: -li-ac] – Din tc. leylâk. Cf. bg. liuleak. Vezi definitia »

bumbác (-curi), s. n. 1. Plantă exotică aclimatizată în România (prima filatură în București, în 1805; primele culturi în Ilfov, în 1863). – 2. Fibră de bumbac. – 3. Vată. – Mr., megl. bumbac, istr. bubmǫc. Din lat. tîrzie bombax sau *bombacum (Pușcariu 236; REW 1202; DAR). Este cuvînt comun majorității limbilor europene; prin urmare, este greu de stabilit proveniența sa în rom. Diez, II, 8, îl derivă din lat. bombyx, al cărui rezultat ar fi fost diferit. *Bombacum (rezultat al unei contaminări a lui bambax cu βόμβυξ) este un etimon posibil (DAR, Byhan, Jb., VI, 201), cf. bombacium › it. bombagio, bambagio. Cihac, II, 33, crede că este de origine sl. (sb. bùmbak, bòmbak, bg. pam(b)uk, cf. alb. pumbak, pambuk, mag. pamuk). Totuși, der. este dificilă în acest sens, datorită accentului în sb.; astfel încît Candrea, Elementele, 407, consideră că, dimpotrivă, sb. provine din rom. Roesler 500 și Șeineanu, II, 63, îl derivă din tc. pam(b)uk, de unde provin bg., alb. și mag.; persistă însă aceleași dificultăți fonetice. Rom. nu coincide cu nici una din formele menționate aici, ci pare a fi rezultatul unui amestec al temei romanice (bomb-) cu terminația turco-slavă (ak), fără a se putea determina mai îndeaproape elementele contaminării. Der. bumbăcar, s. m. (bumbac, plantă; lucrător care se ocupă cu torsul firelor de bumbac; negustor de țesături de bumbac); bumbăcăriță, s. f. (plantă ciperacee, Eriophorum angustifolium sau E. Latifolium); bumbăcel, s. n. (fir de bumbac); bumbăci, vb. (a umple cu bumbac; în Arg., a bate, a pedepsi sau a fura, a șterpeli); bumbăcos, adj. (moale, gingaș, elastic). Vezi definitia »

crac (cráci), s. m. – 1. Picior. – 2. Picior de compas. – 3. Picior, braț la diverse instrumente. – 4. Creangă. – 5. Braț de rîu. – 6. Ramificație a unui lanț muntos. – 7. Piesă care leagă furgonul de avantren. Bg. krak „picior” (Miklosich, Slaw. Elem., 26; Miklosich, Lexicon, 308; Cihac, II, 79; Conev 50, 89), sb. krak, pol. krok. – Der. cracă, s. f. (ramură, creangă; corn de animal). DAR declară că relația etimologică a lui crac cu cracă nu este clară, ceea ce este poate prea subtil, avînd în vedere identitatea de sensuri, rut. krak „ramură” și folosirea comună în toate limbile a noțiunii de „picior” în locul celei de „tulpină”. – Der. crăcui, s. n. (picior de pasăre); crăcel, s. m. (plante, Plantago lanceolata, Cerastium cerastoides); crachiță, s. f. (cracă bifurcată cu care se culeg fructele mari); cracoș, adj. (cu picioarele desfăcute; cu picioarele curbate); crăcoiat, adj. (cu picioarele curbate); crăcărie, s. f. (morman de crengi; mulțime de crengi); crăcos, adj. (frunzos, stufos); crăcuros, adj. (frunzos); crăcan, s. m. (picior; om cu picioare lungi; Arg., pantaloni), cf. sb. krakan „cu picioare lungi”; crăcană, s. f. (ramură bifurcată, folosită ca prăjină, sprijin, proptea etc.; sapă cu două vîrfuri; corn de plug; fiecare dintre cele două vîrfuri ale suveicii; ac de împănat; mai pentru pavaj; trepied; furcă; varietate de struguri), pe care DAR îl leagă în mod curios de fr. carcan; crăcănel, s. m. (cu picioarele curbate); crăcăna, vb. (a desface picioarele; a întinde; a propti crengile cu furci); crăcănos, adj. (rămuros); crăci, vb. (a desface picioarele; a propti crengile cu furci; a despărți, a despica), pentru a cărui răspîndire generală cf. ALR, II, 67. Vezi definitia »

SMAC interj. Cuvânt care imită zgomotul produs de o mișcare precipitată. – Onomatopee. Vezi definitia »

GODÂNÁC, godânaci, s. m. (Reg.) Godac. – Din bg. godinak. Vezi definitia »