CONGREGÁȚIE, congregații, s. f. (În biserica catolică) 1. Ordin monahal. ♦ Ramură a unui ordin monahal; mănăstire filială. 2. Organizație religioasă catolică, alcătuită din clerici și din laici în scopul intensificării propagandei religioase. 3. Departament în organizația centrală a Vaticanului, condus de un cardinal. 4. Ședință de studiu a sinoadelor generale; p. ext. adunare religioasă. – Din fr. congrégation, lat. congregatio. Vezi definitia »

BEJENERÍE s. f. v. băjenărie. Vezi definitia »

AGAMOSPERMÍE s. f. formare a semințelor fără fecundație. (< fr. agamospermie) Vezi definitia »

ștévie (-ii), s. f. – 1. Măcriș (Rumex). – 2. Plantă (Astrantia maior). Sl. štavije (Miklosich, Slaw. Elem., 53; Cihac, II, 366; Conev 44), cf. bg. števa, sb. štablje. – Der. înștevia, vb. (a colora, a vopsi în galben, cu rădăcină de ștevie). Vezi definitia »

CALCOTIPÍE s. f. procedeu grafic de reproducere în executarea unui desen manual pe o placă de zinc și apoi în gravarea chimică a acesteia; stampă obținută. (< fr. chalcotypie) Vezi definitia »