MÚZICĂ s.f. 1. Arta de a îmbina în mod armonios sunete pentru a exprima idei, sentimente. 2. Știința sunetelor considerate sub raportul melodiei, ritmului și armoniei. 3. Operă, bucată muzicală, melodie; (p. ext.) totalitatea operelor muzicale. 4. Formație instrumentală; orchestră. ◊ Muzică militară = fanfară; (fam.) a-i face (cuiva) muzică = a-i face (cuiva) gălăgie, scandal. [Var. musică s.f. / < lat., it. musica, fr. musique < gr. mousike – arta poeziei și a cântecului]. Vezi definitia »

TOBȘOÁRĂ, tobșoare, s. f. Tobiță. – Din tobă + suf. -șoară. Vezi definitia »

VENTRICULÍTĂ s. f. fiecare dintre cavitățile naturale care alcătuiesc inima multicamerală tubulară la artropode. (< fr. ventriculite) Vezi definitia »

CHÍLĂ², chile, s. f. Element principal de rezistență al osaturii unei nave, așezat pe axa longitudinală a fundului navei. – Din fr. quille. Vezi definitia »

ELECTROCERÁMICĂ s. f. Ramură a ceramicii care se ocupă cu fabricarea, utilizarea și cercetarea proprietăților materialelor ceramice folosite în electrotehnică. – Din fr. électrocéramique. Vezi definitia »