SPIRIDÚȘ, spiriduși, s. m. (În basme și în superstiții) Drac mic (vioi și poznaș) care se întrupează în diferite vietăți și slujește pe vrăjitori și pe diavoli. ♦ Fig. Copil zburdalnic, vioi, neastâmpărat. [Var.: (rar) spiritúș s. m.] – Din lat. spiritus. Cf. pol. spirytušek. Vezi definitia »

răzéș (răzéși), s. m. – Înv., în Mold., țăran proprietar, boiernaș care aparținea unei colectivități de oameni liberi care nu plăteau impozite și datorau numai sprijin militar. În 1850 erau cam 50.000. – Var. rezeș, rezaș, răzaș și der. Mag. részes „copropietar”, de la rész „parte” (Cihac, II, 523; Rosetti, BL, IX, 72-9; Rosetti, Mélanges, 381-8). Alte explicații sînt mai puțin convingătoare: din sl. reža „parte” (Densusianu, GS, IV, 409), care este același cuvînt mag.; din tc. erzeș „copărtaș la un teren” (Philippide, II, 378); din lat. radius „hotar” (Giuglea, Dacor., I, 496); din pol. rycerz ‹ germ. Ritter „călăreț” (Nandriș, RF, I, 325-9). Der. răzeșie, s. f. (proprietate); răzășesc, adj. (de răzeș); răzeșime, s. f. (mulțime de răzeși); răzeșiță, s. f. (nevastă de răzeș). Vezi definitia »

ARCHIȘ, com. în jud. Arad; 1.826 loc. (1991). Vezi definitia »

DRĂGÚȘ s. m. (Reg., în expr.) A-i cădea (sau a-i veni cuiva) drăguș la căuș = a fi în situația de a cere servicii unei persoane pe care ai refuzat-o într-o situație asemănătoare. – Din drag + suf. -uș. Vezi definitia »

SUÍȘ, suișuri, s. n. 1. Suire, urcare, suit (1). 2. Loc pieziș care urcă; urcuș, povârniș, pantă, coastă. ♦ Porțiune dintr-un drum care urcă. – Sui + suf. -iș. Vezi definitia »