meș (méși), s. m. – 1. Un fel de încălțăminte purtată de turci în interiorul pantofilor. – 2. Papuc. – Var. meșt, mestie. Mr. mestră, pl. mești. Tc. mest (Miklosich, Türk. Elem., II, 127; Șeineanu, II, 257; Loebel 63; Berneker, II, 39; Lokotsch 1459), cf. ngr. μέστι, alb. mešt, sb., cr. mȅštva, rut. mešty, pol. meszta. Vezi definitia »

ÍDIȘ s. n. Idiom german al cărui vocabular s-a îmbogățit în cursul evoluției cu alte elemente (ebraice, romanice, slave), vorbit de unele populații evreiești. ◊ (Adjectival, inv.) Limba idiș. – Din fr. yiddish, germ. jüdisch. Vezi definitia »

ȚÁNȚOȘ, -Ă, țanțoși, -e, adj. Semeț, mândru, îngâmfat, fudul; arogant. – Et. nec. Vezi definitia »

POȘ s. n. cornet din pânză densă, prevăzut la un cap cu șpriț de metal, în bucătărie pentru turnarea unor compoziții. (< fr. poche) Vezi definitia »

reghiúș, reghiúși, s.m. (înv.) comisar regal. Vezi definitia »