PONTÍF s.m. 1. Membru al colegiului sacerdotal suprem din vechea Romă, care supraveghea cultul; (astăzi) prelat, episcop. ♦ Suveran pontif = papă. 2. (Fig.; adesea ironic) Om care își dă aere de superioritate. [< fr. pontife, cf. lat. pontifex]. Vezi definitia »

singíf (-furi), s. n. – Margine, capăt. Tc. sincef (Șeineanu, III, 109). Sec. XVII, înv. Vezi definitia »

cataíf (cataífuri), s. n. – Dulce oriental, cu cremă cu zahăr și frișcă. – Mr. gădăife. Tc. kataif (Roesler 595; Șeineanu, II, 93; Lokotsch 1125; Ronzevalle 134); cf. ngr. γϰανταῖφι, bg. kadaif. Cuvîntul tc. este pl. de la kadife, cf. catifea. Vezi definitia »

ȘERÍF², șerifi, s. m. Funcționar administrativ din Anglia sau din Statele Unite ale Americii, însărcinat cu menținerea ordinii într-un district sau comitat, având în anumite cazuri și puteri judecătorești. – Din engl. sheriff. Vezi definitia »

HANÍF s. m. nume dat în Coran celor care posedă o credință pură, adevărată. (< fr. hanif) Vezi definitia »