PRÁCTICĂ, practici, s. f. 1. Practicare, p. ext. deprindere, obicei, rutină. 2. Activitate a oamenilor îndreptată spre crearea condițiilor necesare existenței societății, în primul rând spre producerea și crearea bunurilor materiale și a valorilor culturale; metodă, procedeu aplicat și verificat efectiv. ◊ Loc. adv. În practică = în mod concret, în realitate. ◊ Expr. A pune în practică = a aplica. 3. Exercitare a unei profesiuni, a unei discipline, profesare a unei științe, a unei arte. 4. Aplicare și verificare efectivă a cunoștințelor teoretice dobândite într-un domeniu oarecare. Practică pedagogică. ♦ Stagiu de perfecționare sau de dobândire a unor cunoștințe practice pe care-l face, într-o fabrică, într-o întreprindere etc., un student sau un elev. Practică de producție. 5. (Mai ales la pl.) Ceremonie, manifestare exterioară de cult. – Din germ. Praktik, fr. pratique. Vezi definitia »

zăpușeálă s. f., g.-d. art. zăpușélii; pl. zăpușéli Vezi definitia »

greuínță s.f. (înv.) greutate. Vezi definitia »

COIFÚRĂ s. f. denumire generică pentru bonetă, caschetă, cască etc. (< fr. coiffure) Vezi definitia »

SPOVÁDĂ, spovede, s. f. (Reg.) Spovedanie. – Postverbal al lui spovădui. Vezi definitia »