CONTINGÉNT, -Ă adj. Care poate să se producă, să vină din întâmplare; care poate să se producă sau nu; întâmplător, fortuit. // s.n. 1. Totalitatea tinerilor încorporați în același an în serviciul militar. 2. Grup omogen de oameni. 3. Cantitate maximă de mărfuri care poate fi importată sau exportată într-o anumită perioadă. [Var. contigent s.n. / < fr. contingent, cf. lat. contingens – care vine din întâmplare]. Vezi definitia »

IMPEDIMÉNT, impedimente, s. n. Piedică, obstacol în calea realizării unei intenții. – Din lat. impedimentum. Cf. it. impedimento. Vezi definitia »

DESERVÉNT, deservenți, s. m. (Rar) Persoană care deservește. – Din fr. desservant. Vezi definitia »

TANÁNT, tananți, s. m. Substanță chimică, anorganică sau organică, naturală sau sintetică, care are proprietatea de a tăbăci pieile crude; p. ext. materie primă naturală care conține o astfel de substanță. ◊ (Adjectival) Material tanant. – Din fr. tannant. Vezi definitia »

ARGUMÉNT s.n. 1. Dovadă (propoziție, raționament) pe care se întemeiază o demonstrație; probă. 2. (Mat.) Variabilă independentă a unei funcții. [< fr. argument, lat. argumentum]. Vezi definitia »