Definita cuvantului biserică
BISÉRICĂ (lat. basilica) 1. Instituție a creștinismului, întemeiată de Hristos, care asigură comuniunea oamenilor cu Dumnezeu prin actul de credință și prin participarea la slujbele săvîrșite de cei învestiți cu puterea Duhului Sfînt în vederea mîntuirii. Este alcătuită din totalitaea celor botezați și care cred în Hristos. ♦ B. primară = comunitate religioasă întemeiată de Iisus Hristos și reunind primii creștini. B. universală = larga comuniune a celor care cred în Iisus Hristos; semnul umanității răscumpărate prin Hristos. B. locală = manifestare a b. universale într-un loc, garantată de episcop, prin care orice b.l. se află în comuniune cu b. universală. Primele b.l. au fost organizate, după Cincizecime de apostolii lui Hristos. 2. Ansamblul credincioșilor reuniți într-o comuniune creștină particulară. ♦ B. ortodoxă v. ortodoxie. B. catolică v. catolicism. B. protestantă v. protestantism. B. evanghelică (sau luterană) v. luteranism. B. reformată (calvină) v. calvinism. B. unitariană v. unitarism. B. anglicană v. anglicanism. B. romană unită cu Roma (greco-catolică) v. greco-catolici (uniți). B. baptistă v. baptism. B. lui Dumnezeu apostolică v. penticostal. B. armeano-gregoriană = confesiune creștină contituind b. de stat a Armeniei (301) despărțită de Patriarhia Ortodoxă de la Constantinopol (506). 3. Lăcaș de închinare public al creștinilor, în care este preamărit Dumnezeu și se săvîrșește liturghia.
Sursa: DE
Sursa: DE
Cuvinte ce rimeaza cu biserică
ELÍPSĂ, elipse, s. f. 1. Locul geometric al punctelor dintr-un plan pentru care suma distanțelor la două puncte fixe, numite focare, este constantă. 2. (Figură de stil care constă în) omiterea din vorbire sau din scris a unor elemente care se subînțeleg sau care nu sunt absolut necesare pentru înțelesul comunicării. – Din fr. ellipse, lat. ellipsis. Vezi definitia »
dulúță s. f. – (În expresia a fugi duluță) A fugi iute. Origine necunoscută. După Șeineanu, Chien, 258 și Pușcariu, Dimin., 77, de la dulău „cîine”. Pascu, Beiträge, 40, pleacă de la vb. a tuli „a fugi” pentru a forma un dim. *tuluță. În sfîrșit, Scriban îl consideră un vocativ, de la un nume Duluță care nu apare. Stabilirea unui etimon este și mai dificilă dacă se are în vedere că nu se cunoaște valoarea exactă a cuvîntului. Ar putea fi o der. umoristică de la du-l (cf. ia-l și du-l), cu suf. dim. -uță. Vezi definitia »
zvonístă s. f., g.-d. art. zvonístei; pl. zvoníste Vezi definitia »
VÍZITĂ, vizite, s. f. 1. Faptul de a merge la cineva în scopul unei întrevederi cu caracter prietenesc, oficial sau de curtoazie. ◊ Carte de vizită = bucată mică de carton, dreptunghiulară, pe care este scris numele unei persoane, profesiunea și titlurile sale, adresa etc., și pe care titularul o înmânează sau o trimite unor cunoscuți, cu diverse prilejuri. ◊ Expr. A fi în vizită cu cineva = a avea relații de prietenie cu cineva, a-și face vizite reciproc. 2. Oficiu prestat de medicul care se deplasează la domiciliul unui bolnav sau care primește un pacient pentru consultație. ♦ Deplasare zilnică făcută în saloanele unui spital, la patul bolnavilor, de către medici, însoțiți de personalul auxiliar. ◊ Vizită medicală = control medical (periodic) făcut salariaților, elevilor etc. 3. Deplasare la fața locului într-o localitate, într-o regiune, la un obiectiv, cu scopul de a le cunoaște, de a le controla etc. – Din fr. visite. Vezi definitia »
LORÍCĂ s. f. 1. armură medievală; platoșă, cuirasă. 2. carapace silicioasă a celulei la diatomee. (< lat. lorica) Vezi definitia »