CONSOÁNĂ, consoane, s. f. Sunet al vorbirii format din zgomote produse în diferite puncte ale canalului fonator prin închiderea (urmată de deschidere bruscă) sau prin strâmtoarea acestuia; semn grafic, literă care reprezintă un asemenea sunet. – Din fr. consonne, lat. consona. Vezi definitia »

CONSECUTÍVĂ s. f. v. consecutiv [în DN]. Vezi definitia »

RAPIÉRĂ, rapiere, s. f. (Rar) Spadă cu lama fină. [Pr.: -pi-e-] – Din fr. rapière. Vezi definitia »

SUPLÍCĂ, suplici, s. f. (Înv.) Cerere, jalbă, plângere. – Din fr. supplique, germ. Supplik, it. supplica. Vezi definitia »

OCÁRĂ, ocări, s. f. (Pop.) Vorbă sau faptă care mustră, ceartă, rușinează pe cineva; ocărâre; umilire, înfruntare; defăimare, jignire, insultă; situație rușinoasă, dezonorantă în care se află cineva; rușine, dezonoare. ◊ Loc. adj. De ocară = compromițător, jignitor, rușinos. ◊ Expr. A ajunge sau a (se) face, a fi, a (se) lăsa, a rămâne de râs și de ocară = a ajunge (sau a se face, a fi etc.) demn de dispreț, de batjocură; a (se) compromite. (Rar) A da de ocară cu... = a (se) face de râs cu... – Din ocărî (derivat regresiv). Vezi definitia »