CALAMITÁ vb. I. tr. (Liv.; despre calamități naturale) A distruge. [< calamitate]. Vezi definitia »

IERTÁ, iert, vb. I. Tranz. 1. A scuti pe cineva de o pedeapsă, a trece cu vederea vina, greșeala cuiva, a nu mai considera vinovat pe cineva. ◊ Expr. A-l ierta (pe cineva) Dumnezeu = a muri (după o boală grea). Dumnezeu să-l ierte, spun cei evlavioși când vorbesc despre un mort. Doamne, iartă-mă! spune cel căruia i-a scăpat (sau era să-i scape) o vorbă nepotrivită, necuviincioasă. ♦ A scuza. ◊ Loc. adj. De neiertat = condamnabil. ◊ Expr. Ba să mă ierți!, formulă cu care contrazici pe cineva; nici vorbă! 2. A scuti, a dispensa pe cineva de o obligație. 3. (Pop. și fam.) A îngădui, a permite, a da voie să... ◊ Expr. (Reg.) Nu-i iertat = este interzis. – Lat. libertare. Vezi definitia »

SISTÁ vb. tr., refl. a (se) opri, a (se) întrerupe, a (se) suspenda. (< lat. sistere, germ. sistieren) Vezi definitia »

PENTA- Element prim de compunere savantă cu semnificația „cinci”. [< fr. penta-, cf. gr. pente]. Vezi definitia »

FAȚETÁ, fațetez, vb. I. Tranz. A șlefui, a tăia în fațete. – Din fr. facetter. Vezi definitia »