pișcăní, pișcănésc, vb. IV (reg.) a crăpa, a plesni. Vezi definitia »

ostení (ostenésc, ostenít), vb. – 1. A obosi, a vlăgui, a stînjeni. – 2. A se obosi. – 3. (Vb. refl.) A se deznoda, a se strădui, a se căzni. Origine îndoielnică, dar probabil sl. Se citează în general etimonul sl. ustati, ustaną „a termina” (Cihac, II, 232; Tiktin; Candrea), cf. rus. ustanie „oboseală”, ceh. ustati „a se osteni”, ceh. ustani „oboseală”; dar der. directă nu pare posibilă fonetic. Poate să fi fost o confuzie cu sl. istiniti „a se obosi”. Der. din lat. abstinere (Diez, Gramm., I, 3, 283) sau din ngr. ἄσθενος „debil” (Roesler 573; Schuchardt, Vok., III, 87) nu e posibilă. Uz general (ALR, I, 102). Der. osteneală (var. usteneală), s. f. (oboseală; trudă, efort; muncă istovitoare); ostenicios, adj. (obositor, supărător); ostenință, s. f. (oboseală, trudă); ostenitor, adj. (obositor, supărător); neostenit, adj. (neobosit). Vezi definitia »

iuțáni (iuțári), s.m. pl. (reg.) ciuperci comestibile cu carne albă și suc alb, fragedă și iute, piperată la gust. Vezi definitia »

TUMĂNÍ, tumănesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A prosti, a zăpăci pe cineva. – Ucr. tumanity. Vezi definitia »

MARÁNI s. m. pl. (în Castilia și Portugalia) evrei rămași fideli iudaismului. (< fr. marranes) Vezi definitia »