pioncănitúră, pioncănitúri, s.f. (reg.) 1. strigăt specific curcilor; pioncăit. 2. voce sau vorbire cu glas subțire, pițigăit; piocit, pițigăială, pioncăială, pioncăit. 3. vorbire înceată, slabă, stinsă; pioncănit. 4. slăbire, topire (de boală sau de bătrânețe). 5. vedere slabă; pioncăială, pioncăit. 6. mocoșire, mocăială. 7. migală, migăleală. Vezi definitia »

úrsă, úrse, s.f. (pop.) 1. ursoaică. 2. numele a două constelații situate aproape de polul boreal: Ursa mare și Ursa mică. Vezi definitia »

chíjă s.f. (reg.) soi; piază. Vezi definitia »

COCHÍLĂ s.f. Cochilie (2). [< fr. coquille]. Vezi definitia »

tiribombă, tiribombe s. f. 1. (înv.) aparat constând într-un ciocan cu care trebuie nimerită o capsă pocnitoare (în bâlciuri). 2. om de nimic, neisprăvit. Vezi definitia »