CEÁFĂ, cefe, s. f. 1. Partea de dinapoi a gâtului sau, p. ext., a capului. ◊ Expr. Când mi-oi (sau ți-oi etc.) vedea ceafa = niciodată. A face ceafă = a se îngrășa. Gros în (ori la) ceafă sau cu ceafa groasă = gras; fig. bogat; influent. ♦ Regiunea cervicală. 2. Specialitate de carne de porc din regiunea cefei (1), afumată sau sărată. – Cf. alb. čafë. Vezi definitia »

MINUNÍCĂ, minunici, s. f. (Rar) Diminutiv al lui minune (3). Vezi definitia »

râlă⁴ s.f. (reg.) liră. Vezi definitia »

SÓBĂ², sobe, s. f. (Reg.) Cameră, odaie de locuit. – Din magh. szoba. Vezi definitia »

PLOȘNIȚOÁSĂ, ploșnițoase, s. f. (Bot.; reg.) Specie de poroinic (Orchis coriophora). – Ploșniță + suf. -oasă. Vezi definitia »