Definita cuvantului bour
BÓUR (lat. bubalus) s. m. 1. Specie de bovid sălbatic dispărut, socotit strămoșul vitelor mari cornute; bou sur (Bos primigenius). Ultimele exemplare au existat pînă în sec. 17 în România, Polonia și N Rusiei. 2. Vechea stemă a Moldovei, reprezentînd un cap de bour (1). 3. (Înv.) Fier (înroșit) cu care se însemnau vitele, răufăcătorii etc.
Sursa: DE
Sursa: DE
Cuvinte ce rimeaza cu bour
HAUTPARLEUR [OPARLÖR] s.n. difuzor. (< fr. haut-parleur) Vezi definitia »
POSEUR, poseuri, s. m., adj. (Franțuzism) (Persoană îngâmfată) care pozează, studiindu-și în permanență atitudinile, gesturile etc. pentru a face impresie, pentru a epata sau pentru a se evidenția. [Pr.: pozör] – Din fr. poseur. Vezi definitia »
ștur adv. (reg.) încărcat. Vezi definitia »
RASEUR [-SÖR] s.m. animal reproducător ai cărui descendenți prezintă caracterele rasei. (< fr. raceur) Vezi definitia »
ghiaúr (ghiaúri), s. m. – Creștin, necredincios (din punctul de vedere al musulmanilor). – Megl. căur. Tc. caur (Șeineanu, II, 180; Iogu, GS, IV, 384), din per. gebr „păgîn”, cf. fr. guèbre, cf. și ngr. γϰιαούρ(ις), bg. giavurin. Megl. de la var. tc. kraur. Cf. la Cervantes, Comedias y entremeses, II, 95, caur „creștin”. Vezi definitia »