comíte (-t, -ís), vb. – A săvîrși, a face, a înfăptui. Lat. committere, fr. commettre (sec. XIX), conjug. ca trimite. – Der. comitent, s. m. (persoană care încredințează cuiva un mandat de împuternicire), din germ. Kommitent; comitet, s. n. (organ de conducere colectivă, comisie, delegație), din fr. comité, prin intermediul rus. komitet (Sanzewitsch 201); comitagiu, s. m. (partizan, agitator bulgar care acționa la ordinul unui comitet, făcînd incursiuni pe teritoriul altor state), din bg. komitadži, tc. komitaci (Ronzevalle 141). Vezi definitia »

a pune bețe în roate (cuiva) expr. a(-i) face (cuiva) greutăți; a sabota planurile cuiva. Vezi definitia »

a vorbi verzi și uscate / vrute și nevrute expr. a flecări. Vezi definitia »

SERVITÚTE, servituți, s. f. 1. (În evul mediu) Stare de dependență, de aservire; robie, servitudine. ♦ Obligație, constrângere. 2. (Jur.) Sarcină care grevează asupra unui bun imobiliar, izvorând din situația naturală a bunului sau dintr-o convenție, care are ca scop să servească utilitatea publică sau particulară. – Din lat. servitus, -utis. Vezi definitia »

foarte incurcat, complicat, de neinteles Vezi definitia »