SÍNGHEL, singheli, s. m. Grad în ierarhia bisericească inferior protosinghelului; persoană care poartă acest grad. – Din ngr. sínkellos. Vezi definitia »

AUȘÉL, aușei, s. m. Nume dat la două păsări: a) cea mai mică pasăre de la noi, cu pene galbene-măslinii pe spate și cenușii pe burtă (Regulus cristatus). b) pasăre din familia pițigoiului, cu coada și aripile negre, spatele roșu-aprins, creștetul și gușa albe. (Aegithalus pendulinus). [Pr.: a-u-] – Din auș „moș” (dispărut din limbă) + suf. el. Vezi definitia »

cimél interj. (reg.) cuvânt repetat ca formulă inițială a ghicitorilor; cinel. Vezi definitia »

sacâzél, sacâzéi, s.m. (reg.) plantă denumită și colăcel, pelargonie. Vezi definitia »

el (-ei), pron. – Pronume personal de pers. 3, sing. m.; ține locul persoanei despre care se vorbește. – Mr. el, megl. ĭel, istr. ĭe. Lat. ĭlle (Diez, I, 161; Pușcariu 764; Candrea-Dens., 531; REW 4266), prin intermediul unei forme vulgare *ĭllus; cf. it. el, ello, egli, fr. il, sp., port. él. – Gen. lui ‹ ĭlluĭ (pl. lor ‹ ĭllōrum), dat. îi ‹ ĭllĭ (pl. le ‹ ĭllis), acuz. l ‹ ĭllum, nom. pl. ei ‹ ĭlli. Vocala inițială are, ca aproape toate e inițiale, un timbru ușor palatal; ar fi însă o greșeală să fie transcrisă ie, cum face Scriban. Lui se folosește și ca art. propriu al gen. la nume proprii (vulg. lu) și, prin extindere incorectă, la mai multe substantive comune care desemnează persoane. Acuz. l în poziție tare a primit un î protetic (› îl), care apare numai în textele de la 1630 la 1650 (Găzdaru 30). Vezi definitia »