cópcă (-ci), s. f. – 1. Agrafă, clemă, capsă. – 2. Cataramă, obiect care prinde. – 3. Clemă la cărțile legate odinioară. – 4. Traversă, bară. – Megl. copce. Tc. kopça (Șeineanu, II, 145; Meyer 198; Berneker 564; Ronzevalle 136; DAR); cf. bg. kopče (Cihac, II, 72), sb. kopča, alb. kopsë, mag. kapocs. Fonetismul rom. se explică printr-un sing. analogic, plecîndu-se de la pl. copci; sing. normal ar fi copce (DAR afirmă contrariul). – Der. copcier, s. m. (fabricant de nasturi și copci); încopcia, vb. (a prinde în copci, a prinde, a fixa); copci, vb. (a altoi, a introduce un altoi sub coaja unui copac); copcit, s. n. (altoire). Vezi definitia »

BLÚCĂ, bluci, s. f. (Reg.) Bulgăraș, cocoloș, bulz. Vezi definitia »

OXIBIÓZĂ s. f. (Biol.) Prezență a oxigenului într-un proces biochimic aerob. [Pr.: -bi-o-] – Din germ. Oxybiose, engl. oxybiosis. Vezi definitia »

PERIPLEURÍTĂ s.f. Inflamație a țesutului dintre pleura parietală și peretele toracic. [Cf. fr. péripleurite]. Vezi definitia »

FRÉZĂ² s.f. (Rar) Un fel de guler cu mai multe pliuri care se purta la gât în sec. XVI. [< fr. fraise]. Vezi definitia »