Definita cuvantului buhuș
BUHUȘ, familie de boieri din Moldova. Mai importanți: 1. Nicolae B. a deținut mari dregătorii (între 1657 și 1667). 2. Alexandru B. (?-1684); talentat comandant militar, a deținut importante dregătorii (între care și cea de mare hatman, 1671-1684, cu întreruperi). 3. Ioan B. fiul lui B. (1); între 1686 și 1714 a îndeplinit importante dregătorii, fiind, în repetate rânduri, caimacam.
Sursa: DE
Sursa: DE
Cuvinte ce rimeaza cu buhuș
varóș s. n. – Suburbie, mahala. Tc. varoș (Tiktin), cf. sb. varoš. Sec. XVIII, înv. Vezi definitia »
caș (cașuri), s. n. – 1. Produs alimentar din lapte închegat. – 2. Secreție bucală la copii și la puii de pasăre. – 3. (Trans. de Sud) Bucată, fragment. – Mr., megl. caș, istr. cǫș. Lat. caseus (Pușcariu 303; Candrea-Dens., 275; REW 1738; DAR); cf. it. cacio (sard. casu), sp. quoeso, port. queijo. – Der. cășar, s. m. (tipar pentru brînză); cășerie, s. f. (parte a stînei unde se prepară cașul); cășos, adj. (care seamănă cu cașul). – Compară cîșlegi, s. f. pl. (carnaval), mr. cășleadze, cîșleagă, de la caș cu vb. a lega sau mai probabil de la un caseum ligare (Pușcariu 376; DAR; Candrea-Dens., 288), cf. lat. med. casleu „mensis November” în glosele de la Silos 67 și cîrneleagă. De la pl. cașuri provine tc. kașer „caș” (Meyer, Türk. St., I, 56). De la cășar, pe care Pușcariu 304 îl deriva direct din lat. casearius (ipoteză abandonată în DAR), ngr. ϰασσιάρα (Meyer, Neugr. St., II, 75). Vezi definitia »
târș s. n. sg. 1. lehamite. 2. jenă. Vezi definitia »
surducáș, surducáșe, s.n. (reg.) suman scurt femeiesc. Vezi definitia »
surcăláș, surcăláșe, s.n. (reg.) fusul mic al țevii de la o suveică mică; huludeț mic. Vezi definitia »