Definita cuvantului bronz
BRONZ, bronzuri, s. n. Aliaj de cupru cu staniu, aluminiu, plumb etc., mai dur și mai rezistent decât cuprul, având numeroase întrebuințări tehnice. ◊ Epoca de bronz (sau a bronzului) = epocă din istoria societății umane care cuprinde, în general, mileniul al II-lea î. cr. și se caracterizează prin descoperirea metalelor și a bronzului. ◊ Expr. Caracter de bronz = caracter ferm, neclintit. ♦ Obiect de artă făcut din aliajul definit mai sus. ♦ Pigment metalic de culoare galbenă, cu care se vopsește un obiect. ♦ Culoare arămie a pielii în urma expunerii la soare sau la vânt. – Din fr. bronze.
Sursa: DEX '98
Sursa: DEX '98
Cuvinte ce rimeaza cu bronz
MÂNZ, mânji, s. m. 1. Puiul (de sex masculin al) iepei. ◊ Expr. A umbla ca mânzul după iapă sau a merge (ori a se ține) mânz (după cineva) = a se ține pretutindeni după cineva, a nu se dezlipi (de cineva), a se ține scai (de cineva). ♦ (Reg.) Puiul măgăriței. 2. (Fam.) Epitet dat unui copil sau unui tânăr (zburdalnic, plin de vioiciune). – Cf. alb. mës. Vezi definitia »
KRÓNPRINZ s. m. (În trecut, în Germania și în Imperiul Habsburgic) Titlu purtat de moștenitorul tronului; persoană care purta acest titlu. [Pr.: -prinț] – Cuv. germ. Vezi definitia »
SIMILIBRÓNZ s. n. alamă de zinc, care imită bronzul. (< fr. similibronze) Vezi definitia »
TRANZ- v. trans-. Vezi definitia »
grunz (grunji), s. m. – 1. Bucată dintr-o materie sfărîmicioasă. – 2. Grăunte, bob. – 3. Boabă. – 4. Asperitate, zbîrcitură. – Var. (s)grunț. Mr. grundă, pl. grundz, megl. grus. Creație expresivă, bazată pe ideea de „rotunjime”, cf. glonț, bo(n)ț, și lat. grumus, it., sp. grumo, fr. grumeau (REW 3877), it. grommare „a face crustă”. Mr. prezintă un sing. analogic. reconstituit pe baza pl. Alb. grundë, krundë provine din mr. – Celelalte explicații sînt insuficiente; din mag. göröngy „colină” (Cihac, II, 502; Weigand, JB, XVI, 224); din bg. gruda „bulgăre” (Pascu, I, 194); din alb. (cf. Philippide, II, 716; Rosetti, II, 118); din alb., încrucișat cu lat. grandia (Capidan, Raporturile, 532); din sl. gruda încrucișat cu grum (Skok 70); din ngr. χόνδρος „boabă” (Giuglea, Dacor., III, 566-98); din v. germ. gruzzi „boabă” (Scriban). – Der. grunzos, grunjos, grunzuros, (s)grunțuros, gronjuros, (s)gronțuros, adj. (cu bulgări). – Cf. grum, grumaz. Vezi definitia »