BUNĂ-CREDÍNȚĂ s. f. Convingere intimă a cuiva că ceea ce face este bine; sinceritate, onestitate. ◊ Loc. adj. De bună-credință = sincer, cinstit. [Gen.-dat.: bunei-credințe] – Din bună + credință. Vezi definitia »

GHIDRÓPĂ s. f. frânghie lungă legată de nacela unui balon și lăsată să atârne pe sol pentru a menține înălțimea. (< fr. guiderope) Vezi definitia »

CORFÍȚĂ, corfițe, s. f. (Reg.) Diminutiv al lui corfă (1). – Corfă + suf. -iță. Vezi definitia »

năstrăpiátră adj. f. (reg.; în sintagme) V. năstrăpátă. Vezi definitia »

TĂFẤLCĂ, tăfâlci, s. f. (Reg.) Traistă, săculeț. – Et. nec. Vezi definitia »